duminică, 9 iunie 2013

Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de RECUNOSTINTA

Recunostinta este leacul miraculos pentru orice moment dificil. Este cea mai rapida cale de a dizolva nelinistea, de a vindeca dezamagirea, de a inlocui negativitatea cu pozitivitatea. Este drumul cel mai scurt de la un drum infundat, la Cale. Este energia care te conecteaza  cu Dumnezeu. Secretul este sa incetezi sa mai judeci, sa “nu judeci dupa aparente”. Cand incetezi sa mai judeci, pui capat unui intreg mod de viata. Acesta nu este un lucru minor. Este o modificare ce iti schimba viata, in atitudine si comportament. Este un miracol.
Dar cum poate cineva sa realizeze acest miracol? Aceasta este intrebarea la care toata lumea asteapta raspuns. Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de recunostinta. Asta inseamna sa ramai recunoscator, oricare ar fi rezultatul. Orice rezultat. Asta inseamna sa spui: “Iti multumesc, Doamne”, chiar si pentru acele lucruri pe care stii sigur ca nu le-ai ales in mod constient si pe care este clar ca nu le vrei. Acesta este un corolar atat de important, incat ar trebui scris si lipit prin intreaga casa si peste tot in lumea ta: ”Calea de a iesi din starea de judecare este sa intri in starea de recunostinta.”
Cineva a spus odata : “Fericirea nu inseamna sa obtii ceea ce vrei, ci sa vrei ceea ce obtii”. Data viitoare, cand te confrunti cu un rezultat sau experienta nedorita, doar opreste-te pentru o fractiune de secunda,  inchide ochii si spune in gand: “Iti multumesc, Doamne! Iti multumesc pentru acest Dar si pentru comoara pe care mi-o aduce.” Asigura-te ca el contine cu adevarat o comoara ce-ti este destinata, chiar daca nu o poti vedea chiar atunci. Viata iti va dovedi acest lucru, daca-I vei da o sansa.
Atunci cand recunostinta inlocuieste judecarea, linistea iti cuprinde tot corpul, blandetea iti inconjoara sufletul, intelepciunea iti umple mintea.Lasa recunostinta sa inlocuiasca judecata si intreaga experienta a vietii tale se va imbunatati, in cinci secunde. Si asta pentru ca atitudinea este totul. Atitudinea restabileste traiectoria corecta.
O atitudine negativa te va trimite pe drumul nefericirii. Si acest lucru nu poate fi evitat. Asa se va intampla cu certitudine – indiferent care este problema.  O atitudine pozitiva te va readuce catre pacea interioara si fericire. Si, repet, acest lucru nu poate fi evitat. Asa se va intampla cu siguranta, indiferent care e problema.
Totusi, cum poate trece cineva la starea de recunostinta, cand imprejurarile sau conditiile sunt ele insele extrem de cumplite, triste – sau chiar iti ameninta viata? Prin faptul ca stii ca fiecare moment din viata reprezinta o oportunitate extraordinara pentru tine ca sa declari, sa exprimi si sa traiesti experienta interioara a Divinitatii care se afla in tine.
Nu te blama pentru orice experienta negativa cu care te poti confrunta acum (chiar daca tu crezi ca meriti acest lucru sau ca ti-ai atras singur experienta respectiva – de fapt, mai ales daca simti ca asa este); dar trebuie sa ai compasiune fata de tine si sa stii ca Dumnezeu te-a inzestrat cu puterea interioara de a te schimba, de a-ti schimba motivele, comportamentele, conditiile exterioare si insasi viata ta, in clipa urmatoare. Intotdeauna aminteste-ti ca tu nu esti trecutul tau, nu esti cine ai fost ieri – si nici macar cu o clipa in urma.
Lasa ca fiecare noua zi, fiecare noua ora, fiecare noua clipa sa marcheze un nou inceput. Chiar daca acesta este cel din urma moment al vietii tale, nu e prea tarziu pentru a-ti exprima si revendica noua si splendida ta identitate. Ce vreau sa spun aici este faptul ca acea transformare e instantanee, ne este accesibila si disponibila in fiecare si in orice secunda. Viata incepe din nou, atunci cand afirmi acest lucru.
De aceea, fii bland cu tine in ceea ce te priveste. Sterge lacrimile greselilor, ale slabiciunilor si insucceselor tale (imaginate) si aminteste-ti mereu ca: daca te-ai vedea pe tine insuti, asa cum te vede Dumnezeu, ai zambi intr-una!
Mai fericit decat Dumnezeu – Neale Donald Walsch


Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Niciun comentariu: