marți, 19 martie 2013

Interviu cu Joe Dispenza - Puterea care a creat corpul vindeca corpul!

Dr. Joe Dispenza este unul dintre cei mai populari protagonisti ai  filmului " What the bleep do we know?", unde expune inspiratul punct de vedere despre "Cum sa-ti construiesti ziua intr-un mod pozitiv".Dar cunoasterea sa despre creier trece mult dincolo de acele scurte  secvente din film. Doctorul Joe Dispenza ne explica in acest interviu cum lucreaza  substantele chimice in creierul nostru, mentinandu-ne in vechile obiceiuri  si modele comportamentale si ce poate fi facut pentru a depasi aceste tipare. El ne explica cum proliferarea jocurilor video violente este un pericol  pentru societate.
 

I: Stiti despre ce vorbiti, deoarece ati avut o experienta in viata  dumneavoastra care v-a fortat sa faceti eforturi pentru a va recupera propria sanatate. Puteti sa ne vorbiti despre asta?

R: Aveam 26 de ani si locuiam in sudul Californiei. Participam la concurs de triatlon si cand ma indreptam cu bicicleta catre o intersectie,  un organizator mi-a facut semn sa virez. Eu am facut-o fara sa ma asigur  si in acel moment a trecut o masina care "mi-a mancat" bicicleta si a  incercat sa "ma manance" si pe mine.
In urma accidentului am avut 6 vertebre fracturate in coloana, multiple fracturi, fragmente osoase in maduva spinarii si cateva vertebre intr-o  stare foarte proasta. Medicii mi-au pus un diagnostic destul de grav, nu credeau ca voi mai merge vreodata si mi-au recomandat o interventie  chirurgicala complexa, in care sa-mi introduca o tija pe toata lungimea  coloanei, pentru a o sustine. Mi-au spus ca trebuie sa port ghips cel  putin jumatate de an.

Dupa ce am ascultat opinia a 4 chirurgi eminenti, am  luat decizia sa nu ma operez, ceea ce i-a facut sa creada ca mi-am pierdut  mintile. Nu puteam sa-mi imaginez cum voi trai restul vietii cu un  handicapat.
Am trecut de la modul meu de viata modern: dinamic, cu viata sociala, cu o cariera, conducand masini sport, etc, la cu totul altceva, fiind  imobilizat la pat, stand cu fata in jos.

Principiul in care credeam atunci si inca mai cred si acum este ca puterea  care a creat corpul vindeca corpul . Momentul in care am luat decizia a  fost critic, deoarece a trebuit sa cred cu adevarat ca pot aplica acest  principiu, astfel incat sa trec de la filozofie la aplicarea practica,  incat sa vad daca pot crea unele efecte in corpul meu. Nu mai aveam nimic  altceva de facut.
 

Am luat doua decizii:
Prima: nu voi lasa sa treaca nici un gand fara sa-l verific.
A doua: daca cred in aceasta putere, poate ca pot sa creez o relatie cu  ea, sa interactionez cu ea, sa-i dau un model, niste instructiuni.
Zilnic, timp de 2 ore dimineata si 2 ore seara re -cream in mintea mea  fiecare vertebra in parte. Acesta era planul pe care doream sa-l vada  subconstientul. Cand mintea mea se ducea catre un gand, o frica, o temere,  un simtamant, sau la intamplare, incepeam totul de la inceput. O vigilenta  absoluta. Dupa cateva saptamani procesul a devenit mai usor. Cand am  reusit sa creez acea imagine in intregime, fara nici un alt gand care sa  ma distraga, era ca si cum am atins tinta, ceva era la locul lui. Si am  fost atent la asta!
Dupa o perioada, am inceput sa observ niste schimbari si procesul a  devenit din ce in ce mai usor, durand din ce in ce mai putin timp. Ce nu  stiam in acel moment era ca imi cream noi legaturi in creier. Cand am  inceput sa observ schimbarile masurabile in corpul meu - referitoare la  durere, senzatii fizice - stiam ca realizasem ceva.

In zece saptamani si jumatate m-am intors la birou, la munca mea, aveam  pacienti, mergeam, nu aveam nici un ghips si nu facusem nici o operatie.
In acea perioada, in noptile in care nu puteam sa dorm, am facut o intelegere cu mine: daca voi fi in stare sa merg din nou, atunci voi  studia toata viata mea conexiunea dintre minte si corp si conceptul de  minte mai presus de materie.

I: De atunci a trecut ceva vreme. Acum ajutati oamenii sa inteleaga cum  functioneaza creierul, cum interactioneaza cu mintea superioara, cum interactioneaza cu trupul. Imi place ce ati scris: "daca iti schimbi cu adevarat mintea, poti vedea dovezi fizice ca creierul se schimba". Putem sa intram in detalii? Ce inseamna asta? Cum se aplica asta?

R: Conceptul de neuro - plasticitate ne spune ca ori de cate ori invatam ceva nou, facem noi conexiuni prin sinapse. Invatarea creeaza aceste  conexiuni, reamintirea mentine si sustine aceste circuite . E nevoie de  cateva repetitii pentru a face ca grupuri de neuroni sa inceapa sa creeze  relatii pe termen lung. Conceptul de evolutie a creierului se refera la a  invata lucruri noi si a avea experiente noi (astfel imbunatatim partea sa de hard -la fel ca la un calculator).
Creierul este un organ anatomic, nu cu mult diferit de ficat sau rinichi. Dar mintea este atunci cand creierul este in actiune, cand lucreaza.  Mintea este ceea ce face creierul. Avem milioane de neuroni adunati  impreuna si un neuron mediu are aproximativ 40.000 de conexiuni. Deci  producem nivele infinite de minte, schimband secventele, modelele si  combinatiile in care acesti neuroni emit, se leaga. Cand schimbam mintea,  determinam creierul sa lucreze diferit. 
Un concept din neurologie spune: celulele nervoase ce emit impreuna se  leaga impreuna. Daca zilnic emitem aceleasi ganduri, facem aceleasi  actiuni si adoptam aceleasi sentimente, atunci creierul nu se schimba  niciodata. Ramanem blocati in obiceiuri, in modele fixe, in credinte, perceptii, atitudini si ganduri fixe.

Prin insistenta si repetitie creierul incepe sa se lege intr-un numar finit de circuite si de modele. Acea structura finita neuro - chimica care  se dezvoltata astfel, noi o numim "cutia creierului". Incepem sa gandim in  interiorul cutiei, prin propria noastra gandire, prin comportamentele noastre, prin propriile stari mentale si sentimente.
Cum sa gandim "in afara cutiei"? Trebuie sa incepem sa invatam  informatii, sa facem alte circuite. Acele noi conexiuni devin materialul  de baza care va incepe sa-i permita creierului sa exploreze posibilitati,  sa prognozeze evenimente, sa examineze "dar daca...", "cum ar fi sa...". 
Daca facem asta si asteptam timp suficient pentru a incepe sa gasim un raspuns, atunci se activeaza lobul frontal (care este conducatorul, dirijorul). Ce face lobul frontal? Ne permite sa incepem sa luam cunostintele pe care le-am invatat din carti, filozofie, impreuna cu  experientele avute si sa le imbinam in noi paradigme, noi idei si sa facem in mod concret o noua minte.
Daca suntem capabili sa schimbam mintea noastra si daca reproducem acelasi model in aceeasi secventa, in aceeasi combinatie, atunci grupuri  de neuroni se vor aduna in modele noi si astfel schimbam creierul. Deci, cand schimbam mintea se schimba creierul. Acum, de indata ce creierul se  schimba - anatomia si circuitele sunt diferite - este mai usor sa schimbam  mintea. Asa imbunatatim hardul (la fel ca la un calculator), cand schimbam  mintea schimbam creierul si asta devine un ciclu in sine.
 

I: Sa vorbim despre activitatile care ajuta la extinderea plasticitatii creierului si in procesul despre care ati vorbit. De exemplu, invatarea unei limbi straine - sa zicem italiana. Ce se intampla atunci?  Explicati-ne un pic, ca sa intelegem.

R: Avem trei creiere intr-unul, trei creiere care ne permit sa trecem de la a gandi la a face la a fi . Creierul care gandeste este neuro -  cortexul (partea mare, cutata). Este asa pentru ca in aceasta forma  sinuoasa poate intra mai multa materie cenusie. Aceasta parte este creierul nou, creierul care gandeste cand invatam informatii noi, fapte,  semantica. Nu e suficient sa invatam informatie. Putem invata toate  cuvintele italienesti din dictionar, putem citi un manual, putem asculta niste inregistrari audio, totusi toate aceste informatii sunt inca stocate  in creierul care gandeste.

Acum, pentru a activa al doilea creier trebuie sa aplicam ceea ce am invatat. Trebuie sa personalizam, sa demonstram, sa ne modificam cu  adevarat comportamentul. Cand facem asta vom avea o noua experienta. Cand  traim acea experienta noua, cand suntem in mijlocul ei si folosim toate cele 5 simturi, iar informatiile de la simturi se duc catre creier prin  cele 5 cai diferite, atunci neuronii se grupeaza si forteaza creierul sa  elibereze substante chimice.
Acele substante chimice se numesc sentimente. In momentul in care avem un sentiment nou, inseamna ca avem o experienta noua. Sentimentele si emotiile sunt produsul final al experientelor.

I: Deci, putem invata cuvintele, dar pana cand nu ne ducem la o cafenea  italieneasca si gustam un cappucino incredibil si incercam sa vorbim  italieneste, sa interactionam cu chelnarul, procesul nu e complet.
 

R: Tineti minte: cunoasterea este pentru minte, experienta este pentru corp. Trebuie sa invatam corpul ceea ce mintea a inteles intelectual. Cand suntem in stare sa facem asta, al doilea creier (numit creierul  limbic, creierul ce elibereaza substante chimice) se activeaza. Acum lucreaza doua creiere impreuna. Comandand mancare italieneasca, avand o conversatie cu chelnarul in italiana, interactionand, experienta face ca mai mult hard (la fel ca la un calculator) sa reflecte ceea ce am facut in afara noastra. Astfel, corpul primeste un nou semnal chimic.

Nu este suficient sa ne ducem o singura data la restaurant si sa spunem ca stim italiana fluent. Trebuie sa fim capabili sa repetam experienta.

Cand incepem sa o repetam foarte constienti si plini de dorinta, atunci,  peste un timp, activam al treilea creier. Acesta este creierul "a fi",  trecem de la "a face" la "a fi". Acest al treilea creier este cerebelul,  subconstientul. El ne permite sa tinem minte abilitati, reactii  emotionale, comportamente, conditionari, amintiri asociate. Daca practicam asta de suficiente ori procesul devine subconstient, conditionand neuro - chimic corpul sa le memoreze, impreuna cu creierul constient.
Un exemplu: atunci cand eram mici si cineva ne intreba cum se scrie un cuvant si nu puteam sa ne amintim, mana il scria in aer; atunci cand nu ne  amintim un numar de telefon, corpul il stie si il formeaza.
Asta inseamna ca trupul a devenit minte. Asa se formeaza un obicei,  atunci cand trupul devine minte. Daca repetam experienta de multe ori, ea este stocata in sistemul subconstient, numit sistemul "a fi".
 

Pe la 35 ani, cand suntem in acest sistem, aproape 90% din cine suntem  este legat de comportamente, programe automate. Un exemplu in care corpul  si mintea lucreaza in opozitie: o persoana vrea sa fie fericita, dar a  suferit si a memorat acea stare emotionala (poate timp de 20 de ani).
 Referitor la exemplul cu limba straina: daca continuam sa practicam, va sosi un moment in care nu ne mai gandim ce spunem, creierul emite intr-un model sincron si suntem intr-un flux constient. Cand ajungem la acea stare  de a fi, atunci limba straina este fixata, integrata in sistemul nostru nervos si nu mai presupune nici un efort.
 

I: Sa presupunem ca am devenit dependenti de ceva si am ajuns la  disperare. Cum incepem sa abordam problema, care este modul cel mai eficient de a iesi din acest mecanism?

R: Cat timp avem? Asta este o intrebare de milioane! De fiecare data cand sunt la un interviu sau la televizor si mai sunt doar cateva minute,  realizatorul ma intreaba "Cum sa ne schimbam?" Eu ii raspund sa vina la  cursurile mele.

De fiecare data cand avem un gand se emite o substanta chimica.

Gandurile  bune emit anumite substante chimice care ne fac sa ne simtim bine. Ganduri negative emit substante care ne fac sa ne simtim negativi.
Deci, acest lucru eteric numit gand produce un set de reactii chimice in creier care activeaza circuite care incep sa ne faca sa ne simtim exact in  modul in care gandim .
Avem un gand despre nesiguranta, in cateva secunde ne simtim nesiguri. In  momentul in care incepem sa ne simtim asa cum gandim, deoarece creierul  este intr-o continua comunicare cu trupul, incepem sa gandim in modul in  care ne simtim. Si atunci creierul emite mai multe substante chimice ca sa simtim asa cum gandim, si asa se intra intr-un ciclu.

Acest ciclu, aceasta repetitie, cu timpul, produce o stare de a fi. Noi conditionam chimic corpul sa memoreze acea stare. Acest ciclu in care gandul devine sentiment si sentimentul gand, produce o stare de a fi in care sentimentele devin mijloace de a gandi, sau, altfel spus, nu putem  gandi mai bine decat ne simtim.

Daca nu putem gandi mai bine decat ne simtim, nu ne vom schimba niciodata.

O persoana care sufera si a memorat aceasta stare emotionala timp de 20 de ani, se afla in acel sistem subconstient despre care am vorbit. Se  poate spune constient "vreau sa fiu fericit" - mintea, intelectul, spune  asta - dar corpul a memorat nevoie si suferinta.

Deci mintea si corpul  lucreaza in opozitie. Cand o persoana se decide sa faca un efort constient sa se schimbe, isi da seama peste putin timp ca face aceleasi lucruri, gandeste aceleasi ganduri si a devenit inconstienta.
Singurul mod in care putem face aceste schimbari este sa intram in  sistemul de operare. Trebuie sa incepem sa gandim independent de mediul inconjurator, sa incepem sa schimbam undele cerebrale, sa ne permitem noua  sa intram in acea lume subconstienta.

I: Cum arata, cum functioneaza ea?

R: Va voi raspunde dezvoltand o alta idee.

Acelasi sistem al creierului care ne permite sa trecem de la a gandi la a face la a fi, este acelasi sistem care ne permite sa invatam sa experimentam si sa dobandim intelepciune; minte, corp, suflet. Ajungem la o anumita varsta cand acele programe automate se deruleaza fara sa fim constienti de ele. Astfel, avem un anumit comportament fata de fiecare persoana pe care o intalnim, avem o anumita strategie cum sa actionam in conditii diferite.

Ce se intampla pe termen lung, este ca in momentul in care aceste programe se desfasoara (la fel ca si programele din calculator atunci cand incep sa actioneze haotic), incercarea de a folosi mintea constienta pentru a le schimba este ca si cum am tipa la calculator sa se opreasca,  sa nu mai ruleze programele.
Calculatorul va merge mai departe. Noi trebuie sa invatam sa intram in sistemul de operare si sa il schimbam.Scopul meditatiei, al calatoriei interioare este de a trece de mintea egoista, care se bazeaza pe analiza amanuntita si critica, ce gandeste fiind focalizata pe supravietuire. 
In tibetana cuvantul meditatie inseamna a deveni familiar cu, a face cunoscut. Unul dintre privilegiile de a fi fiinte umane este ca putem sa ne observam propriile ganduri, sa reflectam asupra propriilor noastre actiuni si putem privi constient cum ne comportam si cum simtim.
Astfel, daca incepem sa devenim familiari cu propriile ganduri inconstiente si le facem constiente, daca incepem sa cunoastem propriile actiuni si comportamente inconstiente si le facem constiente, daca incepem  sa observam cum simti, cum actionam si gandim (acest concept numindu-se metacunoastere), atunci putem sa ne modificam comportamentul in mod constient si sa facem un plan cum vom gandi si vom actiona in aceleasi  circumstante.

I: E similar cu ceea ce ati facut cand erati imobilizat la pat, cand observati fiecare gand, simtamant care aparea.

R: Daca servea scopului meu sau nu.

Intram in sistemul de operare atunci cand ne asezam in meditatie, cand nu mai permitem ca mediul inconjurator sa activeze aceleasi circuite in creierul nostru (cunoastem aceiasi oameni, facem aceleasi lucruri, mergem in aceleasi locuri, avem aceleasi experiente), cand eliminam mediul inconjurator si incepem sa gandim independent de el, cand incepem sa devenim constienti de aceste programe inconstiente. Atunci undele cerebrale se schimba, frecventa lor se micsoreaza, creierul  nu mai este focalizat pe supravietuire, egoul nu mai este atat de activ. De  fapt, permitem mintii si trupului nostru sa inceapa sa ne dea informatii.
Daca putem face asta si devenim constienti de atitudinea de neincredere, de indoiala fata de noi insine, atunci putem "preda" aceasta atitudine puterii din noi.
Daca poti sa creezi 10 milioane de celule intr-o secunda inseamna ca stii mult mai multe decat mine sau tine. Daca reusesti sa coordonezi 100000 de reactii chimice pe secunda intr-o singura celula inseamna ca ai o vointa  impresionant de mare. Daca poti sa mentii o persoana in viata si sa iubesti viata mai mult decat o face acea persoana. Daca egoul si personalitatea vor sa moara, atunci ceva mult mai mare decat suntem noi ne iubeste neconditionat si raspunde doar daca i-o cerem.

Aceasta minte superioara, aceasta putere, ne daruieste viata si ne sustine indiferent de cum suntem. Campul cuantic este campul care mentine inteligenta care mentine Pamantul in miscarea de rotatie in jurul Soarelui  si este aceeasi inteligenta care face ca inima noastra sa bata.

Cand incepem sa trecem catre starea de a fi, deoarece am inceput sa invatam, sa experimentam, sa memoram noi emotii si sa le dez - invatam pe  cele vechi, atunci unul dintre lucrurile care se intampla (deoarece am  facut gandul mai real decat orice altceva), dupa ce "predam" acea stare  emotionala care ne limita, este ca putem sa ne reinventam pe noi insine.

Exista suficiente experimente stiintifice care sa dovedeasca ca putem schimba creierul doar gandind in mod diferit.

Cati oameni isi acorda timpul necesar sa faca asta?

Putini si stiti de ce?

Pentru ca in trecut, ori de cate ori am avut un sentiment neplacut, modul in care am scapat de el a fost sa ne ocupam de altceva: sa ne uitam la televizor, sa vorbim la telefon, etc. Acel lucru exterior noua, produce in corpul nostru o schimbare chimica de moment si ne face sa ne simtim mai bine. Astfel, noi suntem in mod inconstient (prin asocieri subconstiente) atenti la acel lucru exterior. Identificarea acelui televizor, acelei persoane, acelui program ce ne schimba in interior si ne face sa ne simtim bine, este un eveniment de sine statator si asta este ceea ce creeaza identificari si asocieri puternice.

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Niciun comentariu: