miercuri, 5 decembrie 2012

Incotro 2012?

Incotro?

Asta e o intrebare pe care ne-am pus-o cel putin o data in fiecare viata pe care am avut-o, indiferent ce am fost si unde am fost. E o intrebare pe care si-au pus-o oameni cu sau fara pretentii de filosof. Aceasta intrebare s-a insinuat si in vietile noastre de final de calendar maya, acum la sfarsitul timpului cand nu ne mai intrebam “salut, ce faci de revelion?”, ci „salut, ce faci de sfarsitul lumii?” si radem. Am ras intotdeuna de intrebarea asta, pentru ca in adancul sufeltului stim raspunsul, doar ca inca nu putem sa il spunem cu voce tare. Undeva sufletul nostru ne spune ca facem ceea ce trebuie si ca suntem pe calea pe care trebuie sa fim, chiar daca in aparenta suferim, sau ne e rau, sau nu ne convine. 

In ultimul timp circula tot felul de informatii despre ce va sa fie in 21 decembrie 2012, daca sa ne facem sa nu provizii, pentru cate luni, daca sa platim sau nu datoriile (asta e interesant), sa scoatem banii de la banca, sa umplem canistrele cu benzina si cate si mai cate. Nu stiu daca merita sa ne uitam la lucruri din aceasta perspectiva a dezastrului si distrugerii. Evolutia de pana acum a speciei umane a fost caracterzata de salturi inexplicabile de la un stadiu la altul, fara sa se poate face nicio legatura intre homo habilis si homo sapiens neardentaliensis si homo sapiens sapiens. Nu s-a putut face nicio legatura pentru ca aparent aceasta legatura nu exista. Evolutia umana ar fi constat in cateva explozii ale creatiei care au rezultat intr-un om evoluat de la etapa la etapa. Nu a existat o evolutie lenta. Umanitatea a ajuns la un moment dat de la care nu mai putea evolua; si dintr-o data pufff...creatia a dat cu praf de zane si a aparut un om care era capabil sa mai faca cativa pasi pe drumul evolutiei catre constiinta. Este posibil ca noi cei de astazi, gratie stamosilor nostri, sa fi ajuns sa fim cei care vor face pasul urmator in evolutia catre homo luminos in mod constient.

Pasul urmator in evolutie va fi o alegere constienta a umanitatii.
Dar cred ca ati mai auzit asta si nu va spun lucruri noi. Ceea ce vreau sa va spun insa este ca dupa ani de munca personala, si de curatare interioara, cu pretul unor mari dureri, nu pot sa mentin si sa subscriu unei imagini a dezastrului si a distrugerii speciei umane. Pot doar sa cred ca suntem aici pentru a face schimbarea, pentru a fi schimbarea pe care nu-i asa toti o dorim undeva in adancul sufletului.
Emailurile apocaliptice care ne spun ca nu va fi lumina timp de trei zile, campul electromagnetic al pamantului care se va intrerupe, impreuna cu campurile electromagnetice ale tututor fiintelor, nu fac dacat sa imi confirme teoria asta personala ca ne aflam la capatul unui model uman care s-a invechit si ca e timpul pentru o noua manifestare umana pe aceasta planeta. Poate ca intr-adevar soarele nu va lumina trei zile, dar poate ca in loc sa ne fie frica, ar fi mai de folos sa ramanem conectati cu esenta noastra si la sursa infinita de energie care ne este disponibila, a creatorului acestui univers. Oamenii sunt niste lenesi spirituali prin definitie. Nu fac nimic fara sa fie fortati. Acum poate ca asta se intampla; suntem fortati sa facem acest pas, sa sarim in necunoscut, fara frica, liberi, asa cum don Genaro si don Juan au trecut pe langa vultur deplin constienti in corpurile lor, liberi (pentru cine a citit cartile lui Carlos Castaneda), dupa ce s-au aruncat de pe stanca.
A ramane conectati la esenta noastra inseamna sa ramanem conectati la inima si nu la minte. Mintea e nebuna si ne spune tot felul de lucruri nebunesti. Inima in schimb cunoaste compasiunea si iubirea neconditionata fata de noi insine si fata de altii, dar mai ales fata de noi. Ramanand in inima in timpurile „grele” care ne asteapta, inseamna sa ramanem liberi in fata oricui si in fata a orice. Libertatea constiintei noastre de a spune cine suntem si ce putem, ne poate face sa zburam cu marele vultur si sa nu ne lasam constiinta devorata de marele neant. Libertatea ne va permite sa ramanem in ochiul furtunii in inima si in iubire fara sa fim atinsi de schimbarile exterioare, pentru ca noi ne-am facut munca interioara.
Ramaneti in inima oricand si oricat. Cautati raspunsurile in inima cu orice ocazie. Vedeti-va pe voi centru lumi voastre. Ramaneti in ochiul furtunii indiferent de ce se intampla in afara. Voi stiti cine sunteti si asta va face liberi.


Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

Niciun comentariu: